Dulceata din flori de salcam

dulceata salcam (1 of 1)

Imi place tare primavara, din mai multe motive, dar unul dintre ele este faptul ca ne putem bucura iarasi de fructe, legume, flori etc autohtone, din flora spontana, de sezon, care cresc natural, in curti, gradini, paduri sau la marginea drumului.

In perioada aceasta, socul si salcamul sunt vedetele. Este prima data cand am facut retete cu flori de salcam, pana acum obisnuiam sa le consum ca atare, direct de la sursa. Mi s-a spus ca pe vremuri se faceau gogosi cu flori de salcam si m-am gandit ca ar merge si clatite, ceea ce am si facut dimineata. Dar m-am gandit ca s-ar potrivi foarte bine si in retete raw, asa ca am experimentat cateva. Sunt retete improvizate sau adaptate in functie de inspiratie :)

Prima dintre ele este o reteta de dulceata de flori de salcam. Am pus  florile in apa cateva minute ca sa scap de insecte cat se poate de mult si apoi le-am lasat la strecurat intr-o sita.

Dulceata am facut-o in 2 variante: florile intregi si respectiv doar petale (am facut cate un borcan din fiecare, de test).

dulceata salcam3 (1 of 1)

In ambele variante am folosit aceleasi ingrediente (pentru un borcan de 400gr):

flori de salcam / petale cat sa umple un borcan de dimensiunea dorita

miere de albine cat sa acopere florile din borcan (puneti cateva linguri la inceput si mai adaugati pe parcurs)

1/2 lingurita vanilie

2 felii de lamaie

2 frunze de menta

Am amestecat toate ingredientele in borcan si, pentru ca florile se lasa, am mai adaugat cat sa se umple din nou borcanul, amestecand foarte bine astfel incat florile fie acoperite bine cu miere. Am lasat borcanul la frigider peste noapte (cel putin) ca sa se macereze.

Noi am consumat-o asa, dar si la clatite. Feedback-ul a fost foarte bun asa ca eu cred ca o sa mai urmeze o tura🙂 Inca nu stiu cat va tine, dar experienta cu dulceata de gutui imi spune ca s-ar putea sa tina vreo luna, asta daca rezista pana atunci🙂

dulceata salcam1 (1 of 1)