Bombonele cu capsuni

bobonele cu capsuni1

In ultima perioada copilul a primit, cu diverse ocazii, tot felul de bombonele nesanatoase, cum le spunem noi. E o sarcina grea sa-l convingi ca bombonelele care pe el il incanta atat de tare sunt pline de zahar, chimicale, etc. Asa ca singura varianta care a functionat fara plansete a fost sa facem noi bombonele sanatoase. Bine, acum am ajuns in faza in care dimineata se trezeste strigand ”vreeeeaaaauuuu bomboneeeeleeee”🙂

Iata si reteta de bombonele sanatoase cu capsuni:

o cana de capsuni decongelate (fara sucul lasat de acestea)

miere dupa gust

vanilie dupa gust

o cana de unt de cacao topit pe baie de aburi (eu am pus mai putin unt de cacao – vreun sfert de cana – si a iesit mai degraba o inghetata, asa ca depinde ce va doriti :))

Se amesteca si mixeaza toate ingredientele in blender (mai intai capsunile cu mierea si vanilia si mai apoi se adauga untul de cacao) si se toarna compozitia in forme. Se pun la congelator vreo 4 ore (verificati din cand in cand, eu le-am lasat cam 6 ore).

Am facut si varianta de bombonele de ciocolata (acestea au iesit din prima bombonele :)) din:

3 linguri de cacao

1 lingura de mesquite (optional)

miere dupa gust

1/2 cana de unt de cacao topit pe baie de aburi

Am amestecat cu lingura toate ingredientele (recomand si de data asta blenderul, se va omogeniza compozitia mai bine) si am turnat-o apoi in forme. E important ca mierea sa fie lichida ca sa se amestece usor cu restul ingredientelor.

Raducu va zice ca merita aceste bombonele, nu mi-a mai cerut din alea nesanatoase😉