Crema de fata cu factor de protectie

In crema aceasta am incercat sa pun ingrediente care sa raspunda mai multor probleme: ulei de susan pentru ca este bun pentru tenul mixt si pentru ca are factor de protectie natural, ulei de migdale si lapte de capra pentru efectul lor catifelant, dar si hidratant, ulei de catina pentru proprietatile sale antioxidante si, din nou, pentru ca are factor de protectie natural.

Am pus asadar:

2 linguri ulei de migdale si 2 de ulei de susan

o lingurita de ulei de catina

o lingurita de ceara de albine

5 picaturi de vitamina E si 5 de vitamina A

2 linguri de lapte de capra

5 picaturi de ulei esential de lemn de trandafir

cateva picaturi de conservant vegetal

Am pus ceara impreuna cu uleiurile pe baie de aburi ca sa se topeasca si sa se omogenizeze bine, si, dupa ce amestecul s-a racit usor, am adaugat vitamina E. Separat, am adus la aceeasi temperatura laptele de capra pe care l-am turnat usor peste amestecul de uleiuri amestecand in continuu ca sa se omogenizeze bine. Am adaugat apoi vitamina A, uleiul esential si la final conservantul, amestecand continuu. Am turnat compozitia in recipient si, dupa ce a ajuns la temperatura camerei, l-am mutat in frigider.

Este o crema catifelanta, care intra usor in piele si este foarte potrivita pentru vremea aceasta.

Anunțuri